Andreea Esca a ajuns acasă, după mai multe zile petrecute în spital. Știrista de la Pro TV a avut ultimul test COVID-19 negativ, așa că a putut să iasă din spitalul în care a trăit numeroase stări. Ceea ce nimeni nu știa este faptul că nu doar știrista de la Pro TV și soțul ei au fost infectați cu noul coronavirus, ci și fiul lor, Aris.
Andreea Esca a vorbit la Pro TV despre tot ceea ce s-a întâmplat cu ea, cu soțul și cu fiul său, din cauza infectării cu noul coronavirus.
Știrista a menționat faptul că acum, toți 3 au avut testele negative, însă soțul său a fost nevoit să rămână în continuare în spital, pentru ca plămânii săi să fie recuperați complet. Fiul Andreei Esca, Aris, a avut și el o formă ușoară de COVID-19, care nu a debutat cu prea multe simptome.
„Da, am fost bolnavă de COVID-19, atât eu cât și soțul meu, cât și unul dintre copii. Mulțumim medicilor, avem un rezultat negativ astăzi, toți 3.
Lucrurile au fost foarte ciudate, niciodată nu te aștepți să ți se întâmple ție, oricum ar fi. Primul care s-a îmbolnăvit în familia noastră a fost soțul meu, a avut 2 zile febră foarte mare. Am asociat asta cu o enterocolită. Ne-am impacientat, am chemat salvarea, ne-au făcut testul de coronavirus, el a ieșit pozitiv, eu negativ.
Imediat a fost dus la spital, eu am hotărât să rămân în izolare.
I-am făcut testul și lui Aris și a ieșit pozitiv, nu avea simptome, îl deranja puțin gâtul, nu avea febră. În a doua zi după ce a fost internat Alex, l-am internat și pe Alex. Și-a făcut și fiica mea testul și a ieșit negativ. Ei doi s-au dus și s-au internat imediat la Spitalul Victor Babeș, amândoi în același salon. La mine au apărut simptomele după 5 zile” a spus Andreea Esca.
„Putem lua oricare dintre noi, oriunde și oricând. Noi ne-am protejat cât am putut de mult, am fost atenți. Cred că toți suntem oameni și toți putem face o abatere care să ne coste sănătatea” a mai completat vedeta.